PMP, întotdeauna printre români!

Preşedintele PMP Eugen Tomac a răspuns invitației celui mai harnic primar din județul Ialomița, Mărinică Cazacu, de a participa la deschiderea zilelor comunei Ion Roată.

„Împreună cu domnul ministru Valerian Vreme și domnul președinte Cristian Mihălăchioiu, am asistat cu plăcere la întregul program organizat de primărie. Am avut plăcerea de a urmări, de asemenea, ceremonia de oferire a titlului de cetățean de onoare al comunei campioanei europene de canotaj, Cosmina Grigore, născută în această localitate.

Cunosc spiritul omului care locuiește în mediul rural. Este sincer, deschis și trăiește aceste evenimente altfel, mult mai profund și mult mai frumos. Nu pune multe întrebări, dar se bucură din plin, indiferent de vremurile prin care trecem.

Mulțumesc, domnule primar, sunt sigur că ne vom revedea tot mai des. La Ion Roată, Slobozia, București sau Bruxelles. Oamenii buni merită susținuți!”