Studiu de caz: România vs Spania
𝗚𝘂𝘃𝗲𝗿𝗻𝘂𝗹 𝗣𝗦𝗗-𝗣𝗡𝗟 𝗽𝘂𝗻𝗲 𝗽𝗿𝗲𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲 𝗽𝗲 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮𝗳𝗮𝗰𝗲𝗿𝗶, 𝗲𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮̆ 𝗳𝗮𝗰𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮̆𝘁̧𝗶𝗹𝗲 𝗳𝗶𝘀𝗰𝗮𝗹𝗲 𝘀̦𝗶 𝗺𝗮𝗷𝗼𝗿𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗶𝗺𝗽𝗼𝘇𝗶𝘁𝗲𝗹𝗲 𝘀̧𝗶 𝘁𝗮𝘅𝗲𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮 𝗿𝗲𝘇𝗼𝗹𝘃𝗮 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗺𝗲𝗻 𝘀𝗰𝘂𝗿𝘁 𝗽𝗿𝗼𝗯𝗹𝗲𝗺𝗮 𝗹𝗶𝗽𝘀𝗲𝗶 𝗯𝗮𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗹𝗮 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝘀𝘁𝗮𝘁.
Specialiştii #PMP oferă un caz concret din Uniunea Europeană, unde se vede clar că o politică corectă poate ajuta atât statul, mediul de afaceri şi populaţia.
Ialomitianu Gheorghe, vicepreşedinte PMP şi fost ministru de Finanţe: "Autorităţile din Spania au anunţat că vor crea 5.000 de locuri de muncă, cu un salariu lunar de peste 2500 euro, pentru persoanele din afara ţării care doresc să îşi găsească un loc de muncă.
Spre comparaţie, Guvernul României doreşte să anuleze facilităţile fiscale din domeniul construcţiilor, din cel alimentar şi din agricultură, ceea ce va avea ca efect direct reducerea locurilor de muncă. Concret, guvernul din Spania sprijină mediul de afaceri în timp ce al nostru ignoră apelul disperat al angajatorilor care solicită păstrarea acestor facilităţi fiscale pentru că altfel vor rămâne fără salariaţi. Important de subliniat este faptul că, în Spania, guvernul este condus tot de socialişti".
În aceste condiţii, mulţi angajatori din aceste domenii de activitate nu vor avea posibilitatea să menţină salariile la nivelul actual. "Vor reduce salariile sau vor reduce personalul pentru a putea rezista pe piaţă. Sigur că mulţi salariaţi vor pleca din ţară, având în vedere ofertele de muncă favorabile oferite de alte ţări. O decizie greşită a Guvernului României va avea ca efect reducerea locurilor de muncă şi mai puţini bani la bugetul de stat. Şi ne mai plângem că mulţi români pleacă din ţară şi alte ţări prosperă prin aportul muncitorilor români", a completat Gheorghe Ialomiţianu.
PMP solicită coaliţiei PSD-PNL să înveţe de alte guverne cum să respecte mediul de afaceri, sigurul sector care asigură locuri de muncă şi venituri la bugetul de stat.