𝗖𝗲𝗿𝗲𝗺 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰 𝗱𝗲𝗺𝗶𝘀𝗶𝗮 𝗹𝘂𝗶 𝗧𝗼𝗻𝗶 𝗚𝗿𝗲𝗯𝗹𝗮̆, 𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗔𝗘𝗣!

𝗖𝗲𝗿𝗲𝗺 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰 𝗱𝗲𝗺𝗶𝘀𝗶𝗮 𝗹𝘂𝗶 𝗧𝗼𝗻𝗶 𝗚𝗿𝗲𝗯𝗹𝗮̆, 𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗔𝗘𝗣!

𝗖𝗲𝗿𝗲𝗺 𝗽𝘂𝗯𝗹𝗶𝗰 𝗱𝗲𝗺𝗶𝘀𝗶𝗮 𝗹𝘂𝗶 𝗧𝗼𝗻𝗶 𝗚𝗿𝗲𝗯𝗹𝗮̆, 𝗽𝗿𝗲𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗔𝗘𝗣!


Eugen Tomac, președintele PMP: "După ce am anunțat public pe 17 iunie 2023, în cadrul Congresului USR, că PMP acceptă invitația de a fi parte la construcția unui pol de dreapta alături de USR și Forța Dreptei, împotriva noastră a început o adevărată campanie de hărțuire din partea actualei puteri.

Pe 5 iulie 2023, printr-o decizie abuzivă a Președintelui AEP, Toni Grebla, a fost tăiată subvenția PMP. De asemenea, în luna iulie 2023, au fost declanșate controale din partea AEP, care s-au încheiat cu amenzi uriașe pe care a trebuit să le achităm în câteva zile.


În toată această perioadă, AEP a încercat să acrediteze ideea falsă că PMP funcționează la limita legii, susținând că fostul președinte este reprezentantul partidului, creând un precedent periculos. Conform abordării Președintelui AEP, în perioada 10 aprilie 2022 când a fost ales până pe 14 decembrie 2022 când a fost consemnat în registrul partidelor politice, și Nicolae Ciucă, premier la acea vreme, și-ar fi însușit în mod ilegal calitatea de Președinte al PNL.

Tot sub coordonarea lui Toni Greblă, Președintele AEP, a fost elaborată Ordonanța de Urgență privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. Prin acest act normativ, PMP, un partid europarlamentar care are doi deputați în Parlamentul European, a fost scos din secțiile de vot, o premieră pentru alegerile europarlamentare din România.


Tot la insistențele Președintelui AEP și la solicitarea reprezentantului PSD, a fost respinsă propunerea de membru BEC din partea PMP. Decizia a fost anulată ieri de către Înalta Curte de Casație și Justiție.


De asemenea, în baza unei sesizări a membrului PSD în Biroul Electoral Central și cu largul concurs al Președintelui AEP, Toni Greblă, a fost respinsă Alianța Dreapta Unită. Decizia BEC a fost anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Dreapta Unită va fi pe buletinele de vot.


Pentru toate aceste abuzuri, solicităm, imediat, DEMISIA Președintelui AEP, Toni Greblă.

Pentru a avea parte de un proces electoral corect și transparent, avem nevoie de garanții reale, iar ele nu pot fi obținute decât prin plecarea de îndată din fruntea Autorității Electorale Permanente a domnului Toni Greblă".